În dreptul comercial actual există două lait-motive: banii şi timpul! Sigur că fiecare societate comercială urmăreşte un profit oarecare şi doreşte ca acesta să fie obţinut cât mai rapid. Oferim un pachet larg de servicii juridice în acest domeniu în ideea de a asigura succesul societăţilor pe tot parcursul activităţii lor.
Dincolo de consultanţa acordată sau de realizarea efectivă a formalităţilor de înregistrare a societăţii, ca moment prim de furnizare a unor servicii juridice, ceea ce e mai important este menţinerea în cadrul legal adecvat şi cu cele mai potrivite soluţii juridice concrete a unui subiect de drept colectiv.
Este vital să oferim o funcţie preventivă prin asistenţa în cazul negocierii şi al redactării propriu-zise a contractelor comerciale încheiate de client, dar şi o funcţie reparatorie, care poate fi activată de o multitudine de factori, în ipoteza declanşării unor acţiuni concertate de recuperare rapidă şi integrală a creanţelor neîncasate.